Mașină de gătit pe gaz vs electrică. Avantaje și dezavantaje
O bucătărie profesională indiferent care este specificul restaurantului nu poate să nu fie utilată și cu mașini de gătit performante.
Mașina de gătit sau aragazul, așa cum îl știm cu toții din propriile bucătării casnice, este cel cu ajutorul căruia pregătim mâncărurile. Cel profesional însă are câteva atuu-uri ce te vor ajuta să livrezi rapid preparate de calitate către clienții tăi.
Pe piață sunt disponibile două tipuri de mașini de gătit: pe gaz și electrice. Și pentru a alege exact ce ai nevoie pentru restaurantul tău este necesar să șii care sunt diferențele dintre acestea, dar și ce avantaje și dezavantaje au fiecare în parte.
În oferta Be Our Guest pentru toate liniile, 600, 700 și 900, îți punem la dispoziție atât mașini de gătit pe gaz cât și electrice. Acestea sunt construite din materiale de înaltă calitate iar dimensiunile și tehnologiile pe care le au sunt de mai multe tipuri astfel încât cu siguranță vei găsi ceva ce îți va îndeplini toate nevoile. De asemenea, consultanții noștri îți stau la dispoziție cu cele mai bune sfaturi astfel încât tu să fii sigur că vei face cea mai bună alegere atât din punct de vedere eficiență, cât și din punct de vedere al costurilor.
Evident că diferența majoră între cele două mașini de gătit este modul de alimentare. De aceea, trebuie să iei în considerare că dacă în cazul celei pe gaz poți folosi instalația pe gaz așa cum este ea prevăzută în locație, pentru o mașină de gătit electrică poate fi nevoie ca instalația electrică să fie modificată pentru a face față consumului.
Bineînțeles, la ambele tipuri de mașini de gătit, există diferențe de dimensiune, design, număr de arzătoare sau dacă au sau nu și un cuptor încorporat. Din fericire, din aceste puncte de vedere îți va fi mai ușor să alegi între acestea, întrucât pentru ambele tipuri gama este diversă.
Principalele avantaje ale mașinilor de gătit pe gaz sunt:
– costul pe care trebuie să îl aloci investiției este mai mic
– facturile ulterioare de gaz vor fi mai mici decât cele pentru curent electric
– obții o temperatură ridicată imediat ce ai aprins arzătoarele
– suprafața din inox se întreține destul de ușor și este rezistentă în timp
Mașinile de gătit pe gaz prezintă însă și câteva dezavantaje:
– deși temperatura ajunge la una optimă imediat, căldura emanată se disipă mai ușor decât în cazul mașinilor de gătit electrice și astfel și în bucătăria ta vor fi temperaturi mult mai ridicate. La un moment dat, acest lucru s-ar putea să fie un aspect ce creează disconfort echipei din bucătătrie, mai ales în lunile calde de vară
– depinzi de fluctuațiile de gaze, deși acestea sunt destul de rare
– vasele de gătit se deteriorează mai repede în contact direct cu focul
Mașinile de gătit electrice au la rândul lor avantaje greu de neglijat:
– timpul de gătit este mai mic, deoarece distribuția de căldură este uniformă
– nu emană atât de multă căldură în exterior
– în funcție de tipul mașinii de gătit electrice, ai ocazia să setezi temperatura dorită
Dezavantajele ce vin la pachet odată cu achiziționarea unei mașini de gătit electrice sunt:
– există posibilitatea de a fi necesar să modifici instalația electrică pentru ca aceasta să suporte consumul
– facturile la curent sunt mai mari
– penele de curent care pot crea disconfort și imposibilitatea de a găti pentru clienții tăi
– plita se încălzește mai greu decât în cazul arzătoarelor clasice pe gaz
– costurile de achiziție pot fi mai ridicate, în funcție de model.
Te invităm să descoperi toate modelele de mașini de gătit din liniile noastre: 600, 700 și 900 și să îl alegi pe cel potrivit locației tale.